Serbarea absolvenţilor români la Gyula şi eveniment caritabil la Grădiniţa din Pocei (Pocsaj)[2019-05-07]În data de 4 mai 2019, Florin Vasiloni, consulul general român la Gyula, a participat la două manifestări şcolare, importante în viaţa comunităţii istorice româneşti din Ungaria, la Jula (Gyula), în judeţul Bekes şi la Pocei (Pocsaj), în judeţul Hajdu-Bihar.La Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), a avut loc serbarea de rămas bun a elevilor de clasa a XII-a, sub genericul „La revedere, şcoală dragă!”. 53 de elevi, cuprinşi în două clase, au luat parte la această serbare, în prezenţa a peste 400 de persoane (elevi, profesori, părinţi, invitaţi). La eveniment au participat Gheorghe Cozma, directorul Oficiului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), pr. Teodor Marc, vicepreşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Bekes, pr. Visarion Tuderici, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, ş.a. Programul serbării a cuprins mai multe părţi. Cele două clase absolvente au urcat pe scenă şi au prezentat câte un montaj liric, în lb. română şi lb. maghiară, realizat sub îndrumarea unor cadre didactice, în care prin muzică şi versuri elevii şi-au exprimat recunoştinţa faţă de cadrele didactice. Fiecare dintre aceşti elevi a primit câte o floare şi un dar simbolic, o trăistuţă, din partea colegilor din clasa a XI-a. În partea finală a programului oficial, conducerea şcolii a împărţit mai multe premii elevilor merituoşi, din clasa a XII-a. În aceeaşi zi, 4 mai, în localitatea Pocei (Pocsaj), din judeţul Bihorul-Unguresc (Hajdu-Bihar), localitate cu veche traditie românească, a avut loc un eveniment caritabil, care a avut scopul de a strânge fonduri necesare dezvoltării grădiniţei locale, la care sunt educaţi un număr de 117 preşcolari. Gazdele acestei manifestări, la care au participat sute de persoane, au fost primarul localităţii, Gyula Kecskes; Jenone Maszu, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Pocei şi Piroska Molcsan, directorul Şcolii din localitate. La manifestare au participat Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al comunităţii româneşti în Parlamentul de la Budapesta; Gheorghe Cozma, directorul Oficiului Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU); Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare şi Informare al A ŢRU; Barta Laszlone, preşedintele Autoguvernării Româneşti din judeţul Hajdu-Bihar, s.a. Manifestarea a cuprins un program cultural complex, dăruit de preşcolarii de la grădiniţă locală, precum şi o tombolă. Sursa: Vasiloni Trandafir Florin Contor Accesări: 749, Ultimul acces: 2026-10-11 17:11:08
|
Timp total: 0.04s...
[]:1